Horoscop Urania saptamanal pentru perioada 20 noiembrie – 26 noiembrie 2021. Afla ce iti rezerva astrele pentru saptamana 20 noiembrie – 26 noiembrie 2021. Citeste horoscopul saptamanal pentru toate semnele zodiacale.
Urmareste previziunile astrologice oferit de Horoscop Urania pentru toate zodiile. Vezi ce spun astrele despre zodia ta!
Horoscop Urania Berbec 20-26 Noiembrie 2021
Între 20 și 22 noiembrie dimineața, conversații nu tocmai inspirate ca moment și nepotrivite ca abordare; informațiile care conțin o doză de imprecizie sau de eroare voită îl pot îndepărta pe nativ de la o decizie corectă sau de un fel adecvat de a aprecia o situație, drept care nativii trebuie să trieze și să verifice toate informațiile care ajung la ei, chiar și cele din surse credibile. Dialoguri în contradictoriu cu funcționarii statului pe chestiuni minore.
În dimineața zilei de 22 noiembrie, la ora 4:35′, Soarele va intra în zodia Săgetătorului, pe care o va străbate până în seara zilei de 21 decembrie, timp în care va activa sectorul conștiinței, al convingerilor și al atașamentelor majore ori al relațiilor cu străinătatea direct, prin intermediul călătoriilor sau indirect, prin intermediul mijloacelor moderne de comunicare.
Cu oamenii și instituțiile din afara țării se vor aborda chestiuni oficiale, administrative, profesionale sau educaționale. Între 22 noiembrie, după ora 5:33′, și 24 noiembrie, după-amiaza, parcurs domestic și familial modest ca importanță.
Între 24 noiembrie, după ora 17:59′, și 26 noiembrie, cei tineri vor fi destul de implicați în relațiile lor sentimentale. Cei maturi pot trece prin întâmplări care îi vor tulbura, îi vor pune pe gânduri și îi vor destabiliza.
În după-amiaza zilei de 24 noiembrie, Mercur va intra în zodia Săgetătorului, pe care o va străbate până pe 13 decembrie, timp în care se va alătura Soarelui, în tranzit prin casa a IX-a, introducând sau, de la caz la caz, accentuând nevoia de comunicare, de consultare, de învățare a nativilor care doresc să-și schimbe viața și pentru asta trebuie să ia decizii majore pentru care nu sunt încă suficient de pregătiți și de informați. Contextul le poate da altora, care știu foarte bine despre ce e vorba în viața și cariera lor, forța, curajul și determinarea necesară.
Horoscop Urania Taur 20-26 Noiembrie 2021
Între 20 și 22 noiembrie dimineața, nedumeriri administrative cu privire la taxe, impozite, plăți generale; nevoie constantă de a reveni la textul de lege pentru a acționa în condițiile prevăzute de actele normative ale respectivei probleme cu care Taurii se confruntă, dar și interpretări contradictorii ale unei chestiuni fiscale.
În dimineața zilei de 22 noiembrie, la ora 4:35′, Soarele va intra în zodia Săgetătorului, pe care o va străbate până în seara zilei de 21 decembrie, timp în care va străbate casa a VIII-a a beneficiilor materiale rezultate în urma unor inițiative și înțelegeri cu instituțiile de a căror voință și putință ține respectiva rezolvare. Soarele va introduce nevoia nativilor de a acționa legal, de a întocmi acte juridice, de a se consulta cu notari și avocați în tot ce vor face.
În plus, în acest sector, din după-amiaza zilei de 24 noiembrie, în zodia Săgetătorului, va intra și planeta Mercur; până pe 13 decembrie, ea se va alătura Soarelui în acest demers care presupune circulația ideilor, consultări, dialoguri necesare, schimb de acte între vii.
Între 22 noiembrie, după ora 5:33′, și 24 noiembrie, după-amiaza, dialoguri reticente; Taurii nu vor fi niște vorbăreți și, în general, vor fi destul de rezervați în a formula cu voce tare opiniile și observațiile ori concluziile la care au ajuns în cazul unor subiecte delicate. Lipsă de entuziasm în fața unor soluții și propuneri care privesc latura formativă sau profesională, care, deși generoase pe fond, nu li se vor părea suficient de utile lor în această etapă.
Între 24 noiembrie, după ora 17:59′, și 26 noiembrie, răstimp plin de dizarmonii, încurcături, amânări, renunțări de moment în activitățile casnice. Seara zilei de 26 noiembrie poate fi marcată de o dispută, de o controversă sonoră cu unul sau mai mulți membri ai familiei sau fie și numai de reproșuri, critici și acuzații.
Horoscop Urania Gemeni 20-26 Noiembrie 2021
Între 20 și 22 noiembrie dimineața, Luna se va afla în tranzit prin casa I a celor care s-au născut în acest semn și le va da mobilitate mentală, adaptabilitate (dar și versatilitate!) și un fel mai puțin indicat și profitabil de a aborda problemele importante, „serioase”, arătându-se indiferenți față de riscurile, consecințele și factorii de constrângere personală care se vor contura, sugerând superficialitatea sau instabilitatea. Posibile ambiții sau blocaje în fața unor ipostaze care îi vor obliga să renunțe la o părere, la o idee sau să-și reformuleze o opinie.
În dimineața zilei de 22 noiembrie, Soarele va intra în zodia Săgetătorului, pe care o va străbate până pe 21 decembrie, timp în care va influența sectorul relațiilor parteneriale, ceea ce va presupune o replică importantă prin felul în care partenerii lor de orice fel se vor poziționa de partea legii, a dreptății, a normalității, ceea ce le vor da, în cazul unor dispute, conflicte și negocieri, vecine cu cearta, un sprijin puternic și o legitimitate de care Gemenii se vor lovi și de care vor trebui să țină cont, obligându-i să accepte o evidență sau condițiile puse de preopinenți.
Din după-amiaza zilei de 24 noiembrie, Mercur va intra, la rândul lui, în zodia Săgetătorului, pe care o va străbate până pe 13 decembrie, timp în care se va alătura Soarelui, accentuând importanța dialogului între parteneri și nevoia de a aborda tema unei dispute, a unui contract sau a unui interes, în mod corect și obiectiv.
Între 22 noiembrie, după ora 5:33′, și 24 noiembrie, după-amiaza, context astral mai puțin semnificativ pentru axa celor două case ale banilor și administrării câștigurilor.
Între 24 noiembrie, după ora 17:59′, și 26 noiembrie, fel de a fi, a vorbi, a răspunde sau a aborda temele de interes colectiv în întrunirile publice (ședințe, conferințe, sesiuni de comunicări, audieri) cu siguranță de sine.
Horoscop Urania Rac 20-26 Noiembrie 2021
Între 20 și 22 noiembrie dimineața, frecvente schimbări ale stării de spirit sau ale stării organice. O notă aparte se va instala odată cu dimineața zilei de 22 noiembrie, când Soarele va intra în zodia Săgetătorului, până pe 21 decembrie, timp în care va tranzita sectorul sănătății de fiecare zi, dându-le nativilor dinamism, energie, forță fizică, chef de muncă, inițiativă și dorință de a se achita de toate treburile personale și profesionale pentru a se elibera de povara unor termene fixe de predare a lucrărilor sau de lichidare a întârzierilor acumulate în ultimul timp.
Din după-amiaza zilei de 24 noiembrie, Mercur va intra în zodia Săgetătorului, pe care o va străbate până pe 13 decembrie, timp în care le va oferi nativilor șansa de a aborda corect și eficient o problemă de muncă și/sau salarizare, de a rezolva cu mai puțin stres și mai repede o problemă contractuală, de a elimina niște nereguli, iar în planul sănătății și de a se reabilita la nivel psihic prin renunțarea la perspectiva decepționistă de până acum, ceea ce se va observa de-ndată în starea lor organică generală.
Între 22 noiembrie, după ora 5:33′, și 24 noiembrie, după-amiaza, Luna se va plasa în casa I a cerului de naștere al Racilor și le va fi utilă acestora prin plusul de sensibilitate și finețe al spiritului.
Racii vor ține cont de emoțiile și trăirile lor în multe dintre deciziile curente, mai ales cele care privesc relația lor ca părinți cu copii sau ale nativilor cu cei dragi în care vor interveni factori subiectivi ca tandrețe, duioșie, căldură sufletească.
Între 24 noiembrie, după ora 17:59′, și 26 noiembrie, schimbare de atitudine față de bani, venituri, cheltuieli, administrare; Racii își vor propune câteva principii de viață și acțiune pe care le vor respecta și care par a fi binevenite pentru că vor tăia aripile slăbiciunilor personale în fața risipei sau a cheltuielilor.
Horoscop Urania Leu 20-26 Noiembrie 2021
Între 20 și 22 noiembrie dimineața, relații incerte cu unii apropiați din cauza oscilațiilor de interes și a inconsecvenței acelora, ceea ce le poate crea dificultăți nativilor în desfășurarea activităților comune.
În dimineața zilei de 22 noiembrie, la ora 4:35′, Soarele va intra în zodia Săgetătorului, pe care o va străbate până în seara zilei de 21 decembrie, exercitându-și influența în sectorul relațiilor afective, dându-le multă motivație, entuziasm și făcându-i pe Lei să se dedice persoanelor importante din viața lor cu drag, cu bucurie, cu interes și fără să precupețească vreun efort, chiar dacă nota generală va conține și tendința de a pune lucrurile la punct, de a cere și a primi sau oferi explicațiile necesare pentru a se limpezi natura, stadiul și statutul unei relații sufletești.
În după-amiaza zilei de 24 noiembrie, Mercur va intra în zodia Săgetătorului și, alături de Soare, va fi, până pe 13 decembrie, un factor de progres, de angajament și de determinare, de abordare entuziastă și plină de speranță a proiectelor care țin de domeniul creației și al interpretării artistice, deschizând calea corectă pentru elaborarea documentelor necesare desfășurării acestor activități într-un cadru reglementat de contracte.
Între 22 noiembrie, după ora 5:33′, și 24 noiembrie, după-amiaza, context astral banal, fără elemente astrale semnificative pentru evoluția stării de sănătate a nativilor. Posibilitatea de a depăși cu înțelepciune impedimentele de moment de la locul de muncă.
Între 24 noiembrie, după ora 17:59′, și 26 noiembrie, Luna se va afla în tranzit prin casa I a personalității Leilor și le va da acestora un plus de voință, de energie și de autoritate în viața de fiecare zi; în schimb, va accentua combativitatea și vehemența în întâlnirile (discuții pe fond, audieri, negocieri, procese) în care vor trebui să-și susțină un punct de vedere sau o cauză.
Horoscop Urania Fecioara 20-26 Noiembrie 2021
Între 20 și 22 noiembrie dimineața, ipostazele publice nu vor fi lesne de abordat pentru că vor funcționa tot felul de influențe astrale destabilizatoare: sfaturi nelalocul lor, informații trunchiate, sugestii vinovate, manipulare, presiuni asupra nativilor care îi vor face să nu fie în cea mai bună formă; aceștia vor fi stingheriți de ecoul discuțiilor purtate în fața unei asistențe sau a publicului de care trebuie să țină seama, dar de a căror utilitate sau onestitate nu sunt convinși, ba, uneori, chiar îi va bate gândul să facă un gest de frondă și să spună ce știu și ce cred că ar trebui făcut într-un segment de viață și activitate, tendință cu atât mai puternic resimțită, cu cât nativii au o răspundere și o funcție care le impune siguranță și liniaritate, nu piruete diplomatice.
În dimineața zilei de 22 noiembrie, la ora 4:35′, Soarele va intra în zodia Săgetătorului, pe care o va străbate până în seara zilei de 21 decembrie, timp în care va sluji sectorul relațiilor de familie, introducând o binevenită dorință de ordine, disciplină, generozitate și dăruire de sine.
În același sector, în după-amiaza zilei de 24 noiembrie, își va începe tranzitul prin Săgetător și Mercur, care, până pe 13 decembrie, va susține discuțiile principiale, necesare reglementării unor chestiuni de familie care, în trecut, au stârnit enervare și dizarmonie ori au răscolit sentimentele ambelor părți.
Între 22 noiembrie, după ora 5:33′, și 24 noiembrie, după-amiaza, relații de prietenie limitate la contactele umane, la dialogurile și la cooperarea necesară; prudență față de persoanele care au ridicat semne de întrebare cu privire la onestitatea sau la adevărata lor capacitate profesională.
Între 24 noiembrie, după ora 17:59′, și 26 noiembrie, va fi nevoie de o grijă specială față de sectorul cardio-vascular prin conduită, medicație și mod de viață responsabil.
Horoscop Urania Balanta 20-26 Noiembrie 2021
Între 20 și 22 noiembrie dimineața, sectorul gândirii superioare, al educației și al aspirațiilor va fi bântuit de constatări dezamăgitoare, de întrebări fără răspuns, de neîncredere în propriile forțe sau în utilitatea unor proiecte mai vechi care acum par a nu-și mai găsi logica și a justifica efortul nativilor.
Dar, prin intrarea Soarelui, în dimineața zilei de 22 noiembrie, la ora 4:35′, în zodia Săgetătorului, Balanțele nu vor mai acționa la întâmplare; traversând sectorul comunicării curente, al știrilor, al dialogurilor frugale, mai puțin interesante, care nu le oferă Balanțelor vreun beneficiu real, Soarele le va obliga pe acestea să se gândească la consecințe și la responsabilități. Din 24 noiembrie, acestui impuls i se va adăuga influența planetei Mercur, care va introduce o notă de beneficiu în dialogurile curente prin știrile necesare și informațiile sosite la timpul potrivit, de sfaturile și avertismentele utile.
Între 22 noiembrie, după ora 5:33′, și 24 noiembrie, după-amiaza, mici succese sau reușite într-un context social, profesional sau instituțional care le va permite unora dintre nativi să depășească o dificultate, să-și sporească credibilitatea ori să demonstreze valabilitatea unui proiect, a unui argument sau a unei soluții propuse de ei.
Între 24 noiembrie, după ora 17:59′, și 26 noiembrie, abordări autoritare ale unor secvențe de viață și activitate desfășurate alături de unul sau mai mulți prieteni, din categoria zicalei românești „a pune piciorul în prag”.
Întreaga săptămână va introduce nevoia ca nativii să ia contact cu reprezentanții statului în chestiuni administrative. Marcajul astral de pe Săgetător va introduce impulsul de a învăța, de a recupera timpul pierdut ori de a se perfecționa, ultima ipostază fiind mai proprie în cazul celor maturi, care vor constata că nu stăpânesc un domeniu necesar exercitării profesiei lor.
Horoscop Urania Scorpion 20-26 Noiembrie 2021
Între 20 și 22 noiembrie dimineața, incertitudine cu privire la oportunitatea unei decizii. Nesiguranța se va risipi din 24 noiembrie, când Soarele va intra în zodia Săgetătorului și va străbate casa a II-a a banilor și a câștigurilor din muncă proprie, ceea ce va reprezenta, până pe 21 decembrie, un ajutor esențial în înțelegerea corectă a demersurilor juridice în vederea reglementării unei nereguli financiare.
Din această perspectivă, rigoarea și autoritatea cu care va opera Soarele în acest sector se va reflecta și asupra casei a VIII-a, unde va insufla aceeași atitudine de veghe asupra legalității. Mercur, care, din după-amiaza zilei de 24 noiembrie, va intra în zodia Săgetătorului, va intensifica, până pe 13 decembrie, nevoia de a (re)discuta și așeza pe baze corecte o înțelegere, un contract, o formă de muncă plătită constant ori de a elimina clauzele abuzive și condițiile dificile de desfășurare a unei activități.
Între 22 noiembrie, după ora 5:33′, și 24 noiembrie, după-amiaza, observare atentă a formelor de integrare în structurile organizate pe criterii profesionale în care nativii doresc să activeze sau de la care primesc oferte de alăturare într-un efort comun.
Scorpionii vor fi circumspecți și nu se vor grăbi să adere la acele forme de activitate publică, socială, de interes de grup (cluburi, asociații, fundații, comitete de inițiativă). În deciziile lor vor conta mai mult feelingul și impresia subiectivă în legătură cu oamenii și mai puțin în ce privește tema sau obiectul activității puse în discuție.
Între 24 noiembrie, după ora 17:59′, și 26 noiembrie, situații destul de complicate care se construiesc pe o bază radicală, de ostilitate sau de luptă cu reflexe și efecte imediate asupra imaginii publice, asupra echilibrului profesional sau asupra credibilității, de unde și nevoia unora dintre nativi de a se purta inflexibil, autoritar și rigid.
Horoscop Urania Sagetator 20-26 Noiembrie 2021
Între 20 și 22 noiembrie dimineața, relații parteneriale marcate de neîncredere și de nesiguranță în percepțiile Săgetătorilor cu privire la natura unei relații, la caracterul unei persoane cu care nativul ar fi obligat să coopereze ori cu strategia pe care o abordează partenerul lui de viață.
Toate aceste trăiri și senzații neplăcute se vor risipi, începând cu dimineața zilei de 22 noiembrie, când Soarele va intra în zodia Săgetătorului, tranzitând casa I a personalității acestor nativi până pe 21 decembrie. Săgetătorii se vor încărca și cu energie, curaj, entuziasm, determinare și forță de regrupare rapidă în jurul temelor curente de viață.
În ajutorul lor va veni și planeta Mercur, care, din 24 noiembrie, va intra în zodia Săgetătorului și, până pe 13 decembrie, le va da multă mobilitate și capacitate de abordare corectă a unor persoane (dialog adecvat, replici cuvenite, achiziții informaționale utile, dorință de integrare și participare la forme de viață socială, publică sau profesională care să le permită să se afirme). Între 22 noiembrie, după ora 5:33′, și 24 noiembrie, după-amiaza, relaxări financiare modeste ca valoare, dar necesare micilor nevoi cotidiene.
Între 24 noiembrie, după ora 17:59′, și 26 noiembrie, unele persoane, mai ales dacă vor fi provocate de o situație inacceptabilă sau de un dialog dezordonat și deranjant, nu vor ezita să-și exprime în chip vehement nemulțumirea și dezacordul.
Dacă, în viața de fiecare zi, această atitudine poate fi utilă pentru restabilirea unor relații interumane care au încălcat niște norme de politețe, conviețuire și dialog, în contextul prezenței nativului în activități publice (ședințe, conferințe, examene), aceste „ieșiri” pot să nu fie bine primite ori să fie percepute în chip exagerat și să provoace reacțiile drastice ale celor vizați, conducând la un conflict verbal deschis.
Horoscop Urania Capricorn 20-26 Noiembrie 2021
Între 20 și 22 noiembrie dimineața, fluctuații afective; Vărsătorii vor simți nevoia să se detașeze de factorii de stres și de nemulțumire printr-o abordare mai puțin implicată și prin refuzul de a analiza și aprofunda un eveniment sau o secvență de viață care i-ar conduce la o concluzie dezagreabilă pe care nu au nici un chef să o trăiască în acest răstimp.
În dimineața zilei de 22 noiembrie, Soarele va intra în zodia Săgetătorului și, până 21 decembrie, va străbate sectorul relațiilor de prietenie pe care le va supune rigorilor morale pe care Vărsătorii nu le-au mai exercitat de mult timp. Acum, ei vor simți nevoia să pună ordine în atitudini, sentimente, comunicare și cooperare cu una sau mai multe persoane cu care desfășoară activități motivate de gusturile și preocupările comune. Această tendință se va reflecta și în relațiile afective prin tendința Vărsătorilor de a aplica aceste principii și în cazul celor dragi (copil, iubit, pereche sufletească).
Din 13 decembrie, planeta Mercur își va începe tranzitul prin același sector al relațiilor de prietenie și va ridica orizonul de așteptare al nativilor, care vor deveni astfel pretențioși, exigenți și justificați în invocarea normelor de conduită, de conviețuire sau de respectare a cerințelor care stau la baza proiectelor lor comune.
Între 22 noiembrie, după ora 5:33′, și 24 noiembrie, după-amiaza, stare de sănătate echilibrată, dar marcată de dorința Vărsătorilor de a nu face excese de nici un fel pentru a conserva acest echilibru organic cât mai mult timp.
Între 24 noiembrie, după ora 17:59′, și 26 noiembrie, relațiile parteneriale vor fi marcate de atitudinea autoritară și de spiritul refractar față de soluțiile propuse de un Vărsător celor cu care nativii conviețuiesc, colaborează sau se întâlnesc pe baricadele unor conflicte, de unde și dificultatea de a se înțelege repede și firesc cu aceștia.
Horoscop Urania Varsator 20-26 Noiembrie 2021
Între 20 și 22 noiembrie dimineața, stare de sănătate bună, dar cu frecvente schimbări ale dispoziției interioare și cu o redusă capacitate de a rezista la efort. În dimineața zilei de 22 noiembrie, la ora 4:35′, Soarele va intra în zodia Săgetătorului și, până în seara zilei de 21 decembrie, va străbate sectorul casei a XII-a, loc din care va trimite raze binefăcătoare asupra trupului și fiziologiei curente, permițând refacerea organismului după încercări fizice și psihice.
Soarele va reprezenta un factor mai puțin explicit, dar real, de recuperare a unor secvențe de viață prin reluarea acelor activități sau relații interumane menite să-i susțină pe nativi ori să le deschidă, uneori într-un chip mai puțin logic, un drum al succesului.
În acest mecanism va interveni, pentru a-l întări sau nuanța, și Mercur, care, din după-amiaza zilei de 24 noiembrie, va intra în zodia Săgetătorului și, până pe 13 decembrie, va intensifica mecanismul interior al gândirii și mecanismul exterior al comunicării, oferindu-le Capricornilor șansa de a dezvolta raționamente corecte și constructive.
Între 22 noiembrie, după ora 5:33′, și 24 noiembrie, după-amiaza, relațiile parteneriale vor evolua reticent, cu atenție pe detalii, dar fără entuziasm sau fără o mare libertate de exprimare a convingerilor și a punctelor de vedere; mai precis, se va spune strict ceea ce trebuie rostit și promovat în privința unei teme comune de viață și cooperare. Între 24 noiembrie, după ora 17:59′, și 26 noiembrie, posibile situații financiare care îl vor obliga pe câte un nativ să dea un răspuns răspicat ori să acționeze energic; presiune a evenimentelor exterioare asupra veniturilor.
Nativii vor beneficia întreaga săptămână de protecția planetei Venus, prezentă în casa I a personalității lor, și de relația armonică a acesteia cu Uranus, plasat în sectorul sentimentelor (surprize plăcute).
Horoscop Urania Pesti 20-26 Noiembrie 2021
Între 20 și 22 noiembrie dimineața, sentiment de disconfort al nativului în relațiile cu una sau mai multe persoane ce fac parte din familia din care provine nativul și care reușesc să-l pună în dificultate, care îi complică viața sau care exprimă pretenții cu aer de capriciu pe care acesta le rezolvă cu stoicism, dar și cu plictiseală.
În dimineața zilei de 22 noiembrie, Soarele va intra în zodia Săgetătorului, pe care o va străbate până în seara zilei de 21 decembrie, timp în care va străbate sectorul important al carierei, al ascensiunii sociale, al afirmării sau al succesului. Soarele va avea un rol esențial în felul în care îi va mobiliza pe cei născuți în zodia Peștilor și îi va determina să se implice în activități esențiale pentru evoluția lor profesională și demonstrarea calităților sau pentru a se încadra în niște repere oficiale, instituționale, menite să le valorifice competențele.
În acest parcurs, Soarele va primi ajutor de la Mercur, care, în ziua de 13 decembrie, va intra, la rândul lui, în acest sector, înmulțind ipostazele în care nativii ar putea sau ar trebui să se exprime în public ca să-și facă cunoscute ideile, premisele, soluțiile și/sau intențiile pe o temă importantă. Această etapă trebuie înțeleasă ca atare și valorificată din plin, ea reprezentând o șansă de progres pentru Pești.
Între 22 noiembrie, după ora 5:33′, și 24 noiembrie, după-amiaza, univers afectiv controlat destul de strict, nativii cenzurându-și trăirile și dovezile de iubire față de copii ori de simpatie și admirație față de cei dragi.
Preocupări și atașamente artistice, culturale, interes pentru viața spirituală. Între 24 noiembrie, după ora 17:59′, și 26 noiembrie, marcaj astral pe axa celor două case ale sănătății, pe segmentul cardio-vascular, ceea ce va impune un regim de viață și de muncă ponderat, protectiv, rațional și atent la mesajele organismului.
Sursa: Ziarul libertatea