Zodiac ChinezescZodiac Chinezesc
AstrologieAstrologie
Compatibilitati in dragosteCompatibilitati
AstrogramaAstrograma
NumerologieNumerologie
Anul 2023Anul 2023
Anul 2022Anul 2022

Luna in Pesti

Sensibilitatea, instabilitatea si imaginatia bogata – iata care sunt caracteristicile distinctive ale celor nascuti cu Luna in Pesti. Acesti nativi sunt atat de receptivi la emotiile din jur, incat ar putea fi emotionati pana la lacrimi de lucruri in care altii n-ar vedea nimic deosebit. Procedurile si regulile stricte ii dezgusta, de aceea ei prefera sa creeze in jurul lor un fel de “haos creativ”, ca si cum ar protesta impotriva pretentiei de a pune lucrurile la locul lor.

Imaginatia bogata a Lunii in Pesti ii ajuta pe acesti nativi in activitati creative, iar capacitatea dezvoltata de a empatiza cauta sa se afirme prin grija acordata celor nevoiasi si acte de caritate, chiar daca uneori actioneaza in detrimentul propriu. Iar caracteristicile negative ale Lunii in Pesti sunt lipsa de seriozitate si incapacitatea de a face fata responsabilitatilor. Nativii cu Luna in Pesti nu stiu ce vor face sau incotro se vor indrepta in clipa urmatoare, dar cu siguranta nu se vor duce acolo unde li s-ar putea cere ceva. Daca ar da de un obstacol in calea lor, cu siguranta ar cauta sa-l ocoleasca. Nu ar merge in atac si nu ar bate cu pumnii in masa, ci ar trece linistit dintr-o situatie in alta cautand o atmosfera emotionala mai pura.

Pentru a scapa de stres, nativii cu Luna in Pesti au nevoie de clipe de singuratate, care sa le ofere posibilitatea sa reflecteze si sa viseze. Au o inclinatie innascuta spre meditatie, desi nu toti stiu ca asa se numeste aceasta stare. Ar fi bine sa traiasca sau cel putin sa-si petreaca concediul in apropierea unui rau, sau, si mai bine, langa mare sau ocean. E de ajuns sa stea putin pe mal ca sa simta ca si-au usurat semnificativ sufletul.

Din pacate, aceste persoane devin deseori dependente de fumat sau de alcool. Bineinteles ca astfel de lucruri ii ajuta sa scape de stres pentru o perioada, dar trebuie sa se tina cont de faptul ca organismul nativilor cu Luna in Pesti este foarte sensibil la efectul substantelor nocive si modificarile patologice, in cazul lor, apar mult mai repede. Luna in Pesti este predispusa la edeme si la eliminarea ineficienta sau nefunctionala a toxinelor din corp. Acest lucru duce la contaminarea sangelui si la disfunctii ale sistemului limfatic. Persoanele nascute cu Luna in Pesti trebuie sa fie foarte atente cu ranile si bubele care apar in partile vitale ale corpului, pentru ca organismul guvernat de Luna in Pesti este predispus la raspandirea infectiilor.

Parintii cu Luna in Pesti sunt foarte generosi si buni la suflet, dispusi sa inteleaga totul si sa ierte orice. Se pot juca cu copiii toata ziua si le pot citi povesti ore in sir, pentru ca si lor le place. Se implica activ in dezvoltarea abilitatilor creative ale copiilor. Singurul lucru pe care nu-l pot face parintii cu Luna in Pesti este sa-si invete copiii sa fie responsabili si ordonati, pentru ca nici ei nu sunt un exemplu in acest caz.