Horoscop urania 2014 – Horoscop saptamanal urania, urania horoscop

Horoscop urania – horoscop urania 2014, horoscop saptamanal urania, urania horoscop, pasul fortunei

Horoscop Urania

Horoscop Fecioara


(23 August - 22 Septembrie)






Horoscopul Copiilor – Copilul Fecioara

Venirea pe lume

Micuta Fecioara iti va darui un zambet cald, dar mai intai se va asigura ca poate sa-ti incredinteze o sarcina atat de importanta precum hranirea ei sau schimbarea scutecelor la momentul necesar. Acest bebelus asteapta sa-i arati in permanenta loialitatea si dragostea ta.

Dar sa nu crezi ca ai un copil care poate fi alinat rapid cu vorbe blande, pentru ca micuta Fecioara rareori are incredere in sine. Cele mai mici observatii o vor rani si va fi nevoie de toate laudele posibile ca s-o faci sa-ti zambeasca din nou. Desi bebelusul Fecioara nu va cauta primul afectiunea, anume contactul fizic il va ajuta sa-si dezvolte increderea in sine. Poarta-te bland – este contraindicata orice miscare brusca sau brutala!

Copilul din zodia Fecioara poate avea probleme cu digestia, asadar alimentatia lui trebuie aleasa cu mare atentie. El pur si simplu are nevoie de timp ca sa se obisnuiasca cu viata in aceasta lume mare si complexa. Daca nu vei invata sa-i intelegi dorintele, vor fi multe lacrimi si tipete. Dar de indata ce ii vei schimba scutecul, bebelusul tau va deveni un ingeras!

Primii pasi ai copilului Fecioara

Acest copil adora sa studieze totul si nu suporta sa stea intr-un singur loc pentru mai mult timp. Cu toate acestea, un mediu necunoscut il poate speria: daca se intampla ceva sau va fi certat pentru ceva? Aprobarea va fi mai eficienta decat avertismentele, mustrarile il vor rani profund, desi uneori sunt necesare.

Fecioara va invata sa vorbeasca repede si o sa vrea sa numesti fiecare obiect pe care il va arata cu degetul. Va trebui sa ai multa rabdare! Cel mai mult ii place s-o tii in brate, pe genunchi, in momentul in care rasfoiti impreuna o carte cu ilustratii. Fecioara prefera povestile despre animale, cele cu elemente fantastice nu reusesc sa impresioneze acest copil practic si realist.

Copilul Fecioara iubeste jocurile cu litere si cuburi, deseori isi aranjeaza jucariile in randuri, jucand rolul profesorului. Cainii si pisicile ii pot fi prieteni mai buni decat oamenii. Si daca vei decide sa-i faci cadou un catel sau un pisoi, cu siguranta il va ingriji cum trebuie.

De obicei, acest copil nu are probleme cu olita, totul se intampla de la sine, important este doar sa nu se rusineze. Dar daca ii vei explica ca olita este mult mai buna decat pantalonasii uzi, Fecioara te va intelege rapid si va incerca sa-ti faca pe plac, procedand asa cum trebuie. Sa nu te superi daca esueaza – severitatea nu poate decat sa amane rezultatul dorit.

Fecioara iti va pune mereu intrebari, s-ar putea sa faca asta toata viata, pentru ca vrea sa stie cum functioneaza totul si vrea sa gaseasca un sens in tot ce se intampla in viata ei. Copilul Fecioara trebuie sa se asigure ca a inteles si a retinut totul. Cel mai probabil, va fi foarte ordonat, dar exista posibilitatea sa fie si invers, desi chiar si cei mai dezordonati nativi din aceasta zodie au un loc bine definit pentru fiecare obiect.

Fecioara iubeste sa-si ajute mama si cand va creste putin, va desface cu placere plasele cu cumparaturi si va pune hainele pe umerase. Bineinteles, uneori s-ar putea mai mult sa te incurce decat sa te ajute, dar n-o alunga: isi doreste foarte mult sa o iubesti si sa crezi ca este foarte harnica! Ajutandu-te, ea incearca sa-ti castige admiratia. Totusi, trebuie sa fii un parinte corect. Nu o incarca cu treburi, in timp ce surioara sau fratiorul mai mare se uita toata ziua la televizor. Micuta Fecioara trebuie sa aiba mult timp pentru jocuri. Trebuie sa stie ca merita sa se distreze si sa se odihneasca, in caz contrar o sa creada ca s-a nascut doar ca sa munceasca.

S-ar putea sa-ti para ca Fecioara se descurca foarte bine in viata, insa o asteapta incercari grele daca in familie va aparea inca un copil. N-o sa mai doarma linistit, va deveni nervoasa si agitata, pentru ca va trebui sa-si inteleaga noul rol. Fecioara trebuie sa-si impartaseasca temerile, in caz contrar poate sa intre in panica si sa faca crize de furie.

Copilul Fecioara prefera sa se joace cu copiii seriosi ca si el. Alege jocurile care-i dezvolta inteligenta, dar in momentul in care incepe sa gandeasca prea mult, exista pericolul sa pice in capcana de neliniste a Fecioarelor si sa creada ca nu poate sa ajunga la asteptarile altora.

Te rog, spune-i mai des ca toata lumea il iubeste asa cum este – aceasta sustinere ii este necesara. Iar daca va trebui sa-l rogi sa iasa din camera cat stau de vorba adultii, da-i de inteles ca il iubesti, pentru ca s-ar putea sa creada ca il respingi.

Copilul Fecioara la scoala

La inceput, Fecioara poate sa observe ca ii este greu sa se incadreze in acest mediu nou. Apoi, isi va da seama ca mintea ei agera o avantajeaza in fata altor elevi. Totusi, ii va fi frica de orice activitate desfasurata in fata clasei, va invarti in minte fiecare detaliu atat de mult incat nu va mai putea sa se gandeasca la nimic altceva. O astfel de neliniste poate genera dureri de cap, Fecioara s-ar putea sa se imbolnaveasca sau chiar sa inceapa sa-si neglijeze studiile. Ar fi indicat s-o inveti sa-ti spuna tot ce o ingrijoreaza.

Incearca sa gasesti modalitati de a-ti ajuta copilul sa aiba incredere in sine si totodata sa nu se lase calcat in picioare. Fecioara poate s-o faca, pur si simplu trebuie sa inteleaga ca asa e bine. Explica-i ce e bine si ce e rau, trebuie sa stie ca esecurile sunt un lucru normal. Nu te zgarci la laude daca reuseste sa faca ceva si urmareste-i starea de spirit ca s-o poti ajuta in momentul in care apar primele semne de neliniste.

Dar de indata ce va capata incredere in sine, exista pericolul ca Fecioara sa devina prea critica, trecand de la propriile esecuri la defectele altora. Limba ascutita i-ar putea strica relatiile cu cei din jur. Cu toate acestea, Fecioara va fi intotdeauna mult mai exigenta cu ea insasi, decat cu altii, asadar nu te supara pe ea prea mult, Fecioara nu face parte din copiii carora nu le pasa de nimic.

Micuta Fecioara este foarte pretentioasa la mancare si nu va manca mult. Oricat de greu ti-ar fi din cauza asta, nu o certa: lasa copilul sa manance ce-i place lui. Iar daca vei insista sa faca cum vrei tu, ar putea avea probleme cu digestia.

Fecioara se maturizeaza

Adolescentul tau are un temperament schimbator. Ba il enerveaza totul, ba este o placere sa-l privesti… Si nu poti sa stii nimic cu siguranta dinainte. Da, asa ceva poate sa-i duca la disperare chiar si pe cei mai rabdatori parinti. Trebuie totusi sa intelegi ca aceste fluctuatii sunt dificile in primul rand pentru el insusi, asadar n-are rost sa-l certi. Ar fi mai bine sa tii minte ca ai un copil bun la suflet si modest, care pur si simplu nu se poate descurca deocamdata cu schimbarile de dispozitie. Daca este posibil, incearca sa transformi totul intr-o gluma. Avand o minte agera, Fecioara poate sa vada partea amuzanta in orice situatie.

Adolescentul din zodia Fecioara vrea ca in lumea lui totul sa mearga “asa cum trebuie” si daca ceva nu e bine, devine pesimist. Spune-i mai des ca toata lumea are esecuri si ca e normal sa fie asa.

In aceasta perioada, Fecioara se poate inchide in sine. Daca incepe sa-si evite fostii prieteni foarte ambitiosi, inseamna ca ii invidiaza in secret pentru caracterele lor puternice si si-ar dori sa tina pasul cu ei, dar n-are incredere in sine. Este putin probabil sa fie indisciplinata sau frivola, asa cum se intampla in cazul multor tineri. Dimpotriva, s-ar putea sa fie prea retrasa. Adu-i aminte mai des ca toti cei din jur ii apreciaza mintea extraordinara, simtul subtil al umorului, harnicia in munca, ratiunea si bunatatea! Spune-i ca, desi are o personalitate remarcabila, tu o iubesti foarte mult pentru simplul fapt ca exista!


Horoscop 2014

Linkuri Sponsorizate


Cum crezi ca va fi anul Caprei de Lemn?

Vezi Rezultatele

Loading ... Loading ...

S-ar putea sa-ti placa: